ParlamentulRomâniei 
LEGE Nr. 69*) 
din 28 aprilie 2000 

Legea educatiei fizice si sportului 

Cuprinde toate modificarileaduse actului oficial publicate în M.Of., 
inclusiv cele prevazute în:L. Nr. 194/07.07.2015 Publicatîn M.Of. Nr. 
507/09.07.2015 

**) Sintagmele "persoane cu handicap"si "persoane cu dizabilitati" au 
fostînlocuite prin L.nr.194/2015 cu sintagma "persoane cu nevoi 
speciale". 

Parlamentul României adopta prezenta lege. 

Dispozitii generale 

Art. 1 -(1)Prezenta lege reglementeazaorganizarea sifunctionarea 
sistemului nationalde educatie fizicasi sport în România. 
(2)În sensulprezentei legi, prineducatie fizicasi sport se întelege 
toate formele de activitate fizica menite, printr-o participareorganizata 
sau independenta, sa exprime sau sa amelioreze conditia fizica si 
confortul spiritual, sa stabileasca relatii sociale civilizate si sa conducala 
obtinerea de rezultate în competitii de orice nivel. 
(3)Termeniifolositiîn textul legii ausemnificatia stabilita în anexa 
care face parte integranta din prezenta lege. 

Art. 2 -(1)Educatia fizica si sportul sunt activitati de interes national 
sprijinite de stat. 
(2)Statul recunoaste si stimuleaza actiunile organizatorice si de 
promovare aeducatiei fizice si sportului, desfasurate deautoritatile 
administratiei publice si, dupa caz, deorganismeleneguvernamentalede 
profilîn învatamânt, în structuri aleapararii nationale, ordinii publice, 
siguranteinationale, în sanatate,în societati comerciale, precum siîn 
alte sectoare ale vietii sociale,potrivitreglementarilor legale. 
(3)Educatiafizica si sportul cuprind urmatoarele activitati:educatia 
fizica, sportul scolar siuniversitar, sportul pentru toti, sportul de 
performanta, exercitiile fizice practicate cu scop deîntretinere,profilactic 
sau terapeutic. 
(4)Statul garanteaza exercitarea functiilor sectoruluipublic si ale 
sectorului particularîn domeniileeducatiei fizice si sportului, în 


conformitate cu principiile colaborarii responsabile dintre toti factorii 
interesati. 
(5)Practicarea educatiei fizice si sportului este undrept alpersoanei, 
fara nici odiscriminare, garantatde stat. Exercitarea acestui drept este 
libera si voluntara si se realizeaza independent sau în cadrul structurilor 
sportive asociative. 
(6)Statul recunoaste si garanteaza persoanei fizice si juridice dreptul 
la libera asociere în scopul constituirii structurilor sportive. 

Art. 3 -(1)Autoritatile administratiei publice, unitatile si institutiilede 
învatamânt, institutiile sportive, precum si organismele 
neguvernamentale de profil au obligatia sa sprijine sportul pentru toti si 
sportul de performanta si sa asigure conditiile organizatorice si materiale 
de practicare aeducatiei fizice si sportului în comunitatile locale. 
(2)Autoritatileadministratieipublice si institutiileprevazute la alin. (1) 
au obligatia sa asigure, cu prioritate, copiilor de vârstaprescolara, 
tinerilor si persoanelor în vârsta conditiipentru practicarea exercitiului 
fizic, în vederea integrarii sociale. 
(3)Autoritatileadministratieipublice au obligatia sa asigure conditii 
pentru practicarea educatieifizice si sportului de catre persoane cu 
handicapfizic, senzorial,psihicsi mixt, în scopul dezvoltarii personalitatii 
lor si integrarii în societate, precum si mijloacele care sapermita 
sportivilor cu handicap participarea la competitii nationalesi 
internationale destinate lor. 

Organizarea educatiei fizice si sportului 

Cap. I 

Educatia fizicasi sportul scolar si universitar 

Art. 4 -Ministerul Educatiei Nationale organizeaza activitatea de 
educatie fizica sipracticarea sportuluiîn învatamântul preuniversitar si 
universitar. 

Art. 5 -Educatia fizicascolara este disciplinaobligatorie, prevazuta în 
planurilede învatamânt cu un numar de orediferentiat, conform 
curriculumului stabilit de comun acord între Ministerul Tineretuluisi 
Sportului si Ministerul Educatiei Nationale. 

Art. 6 -(1)Activitatea sportiva din unitatile siinstitutiile de învatamânt 
se organizeaza în cadrul asociatiilor sportive scolare si universitare. 
(2)Asociatiile sportive scolare si universitare sunt structuri sportive 
înfiintate în conditiile prezentei legi, acaror activitate este coordonatade 
Federatia SportuluiScolar, respectiv de Federatia Sportului Universitar. 
(3)Federatia SportuluiScolar siFederatia SportuluiUniversitar, 
înfiintate în conditiile legii, au urmatoarele atributii: 
a) promovarea valenteloreducative ale sportului; 
b) initierea si organizarea de programe si actiuni de atragere aelevilor 
si studentilor la practicarea sportului; 
c) coordonarea competitiilor sportive desfasurate în unitatile si 
institutiile deînvatamânt, organizate de asociatiile sportive scolare si 
universitare; 
d) sprijinirea sau organizarea, dupacaz, a competitiilor locale, zonale 
si nationale ale reprezentativelorunitatilor si institutiilor de învatamânt; 
e) detinerea competentei exclusive pentru reprezentarea tarii la 
competitiile oficiale organizate sub egida federatiilor internationaleale 
sportuluiscolar si universitar. 
(4)Organizarea si functionarea FederatieiSportului Scolar si 
Federatiei Sportului Universitar se stabilesc prin hotarâri ale Guvernului, 
initiate de Agentia Nationala pentru SportsiMinisterul Educatiei si 
Cercetarii. 
(5)Finantarea Federatiei Sportului Scolar, respectiv aFederatiei 
Sportului Universitar, se face prin alocatii de la bugetul de stat, pebaza 
de programe, precum si prin venituri extrabugetare. Pentru sustinerea 
programelorde reprezentare la competitiile internationale oficiale, 
desfasurate sub egida federatiilorinternationaleale sportului scolar si 
sportuluiuniversitar, FederatiaSportului Scolar, si respectiv Federatia 
Sportului Universitar, potbeneficia, cu prioritate, dealocatii 
guvernamentale. 
(6)Participarea la sistemul competitional pentru eleviisi studentii din 
unitatile si institutiile de învatamânt se face exclusiv pebaza legitimatiei 
scolare/de studentsi a avizului medical la zi. 
(7)Pentru elevii cu aptitudini sportive se potorganiza,în conditiile 
legii, clase, scolisilicee cu program sportiv, precum si cluburi sportive 
scolare. 
(8)Toate unitatile de învatamânt, de stat sau particulare, existente sau 
nou-înfiintate, au obligatia sa dispuna sau saaiba acces la bazele si 
instalatiile sportive,pentru a permite desfasurarea lectiilorde educatie 
fizicasi practicarea sportului cu elevii si studentii. 
(9)Bazele si instalatiile sportive proprii pot fipuse la dispozitie,gratuit 
sau cu plata, comunitatilor locale, persoanelor fizice sau juridice 
interesate, cu obligatia respectariidesfasurarii normale aprogramelor si 
activitatilor de învatamântsiale cluburilor sportive scolare si universitare. 
(10)Sportul de performanta pentru elevi si studenti se organizeaza, de 
regula,în cadrul cluburilor sportive scolare si universitare. Eleviisi 
studentii potpractica sportulde performanta siîn alte cluburi sportive. 

Cap. II 

Educatia fizica militarasi profesionala 

Art. 7 -Educatia fizica militara este disciplinaobligatorie, prevazuta în 
planul deinstructiesi învatamânt. Ea se desfasoara sistematic si 
continuu,pe întreaga perioada asaptamânii, a procesului de instructie si 
învatamânt, în limita a celputin 3 oresaptamânal, fiind condusade 
cadre militare sau civile de specialitate. 

Art. 8 -Educatia fizicaprofesionala se organizeaza în domeniile de 
activitate care implica diferite forme depracticare aexercitiilor fizice, în 
scopul dezvoltarii si mentinerii unei bune conditii fizice. Educatia fizica 
profesionala este reglementata prin acte normative elaborate pentru 
domeniile interesate. 

Art. 9 -Exercitiilefizice practicate cu scopprofilactic sau terapeutic se 
structureazadiferentiatpe domenii, în functie dealte obiective urmarite, 
în afara celor specifice educatiei fizice si sportului. Ele potfi de 
întretinere ori pentru tratamentul unormaladii sau corective. 

Cap. III 

Sportul pentru toti 

Art. 10 -(1)Sportul pentru totireprezinta uncomplex de activitati 
bazate pepracticarea libera a exercitiului fizic într-un mediu curatsi 
sigur, individual sau în grup, organizatoriindependent. 
(2)Sportul pentru toti este sprijinit de stat, de organizatii 
neguvernamentale si de structuriale administratiei locale, în vederea 
mentinerii sanatatii, a recrearii si socializarii cetatenilor. 
(3)Pentru coordonarea aplicarii Programului national "Sportulpentru 
toti" se constituie Comitetul activitatilor fizice sportive pentru sanatate, 
educatie si recreare, organism consultativ în cadrul Agentiei Nationale 
pentru Sport, acarui organizare, functionare si componenta se stabilesc 
prin hotarâre aGuvernului. 

Art. 11 -(1)Finantarea programului national "Sportul pentru toti" se 
asiguradinfonduriprevazute distinctîn bugetul de statsi din fonduride 
la bugetelelocale. 
(2)Mijloacele financiare necesare pentru sustinerea subprogramelor 
derulate de Federatia Sportiva Nationala "Sportul pentru toti" se asigura 
din fonduri prevazute distinct în bugetul de stat. 
(3)Subprogramele propuse de celelalte institutii, care sunt aprobate 
anual deComitetulActivitatilor Fizice Sportive pentru Sanatate, Educatie 
si Recreere, suntfinantate de la bugetele locale, din fonduri primite de la 
organismele internationale,din sponsorizari, donatii silegate,precum si 
din fonduri ale bugetuluide stat, care vor fi prevazute cu destinatia 
pentru activitatea sportiva si detineret. 

Cap. III1*) 

Programul national "Redescopera oina" 

*)Cap.III1 a fost introdusprin L. nr. 96/2014dela data de 6 iulie 
2014. 

Art. 111 -(1)Oina este sportul national al României. 
(2)Programul national "Redescopera oina" reprezinta un program 
national care consta într-un complex de activitati necesare sustinerii 
practicarii si promovariijocului de oina, desfasuratprinintermediul 
FederatieiRomânede Oina. 
(3)Programul national "Redescopera oina" poate fi sprijinitde stat, de 
structuri ale administratiei centrale,de organizatii neguvernamentale si 
de structuri ale administratiei locale, în vedereapromovarii jocului de 
oina ca sport national al României. 
*)Art. 111a fostintrodus prin L.nr. 96/2014 dela data de 6 iulie 2014. 

Art. 112 -Finantarea Programului national "Redescopera oina"poate fi 
asiguratadin fonduri prevazute distinctîn bugetulde stat, alocatii 
bugetare, venituri proprii ale Ministerului Tineretului si Sportuluisi,în 
functie deposibilitati, dinfonduride la bugetele locale. 

*)Art. 112a fostintrodus prin L.nr. 96/2014 dela data de 6 iulie 2014. 

Cap. IV 

Sportul deperformanta 

Art. 12 -(1)Sportul de performanta constituie un factor esential pentru 
dezvoltarea sportiva pe plan national, îndeplinind o importanta functie 
reprezentativa pentru România în competitiile sportive oficiale cu 
caracter international. 
(2)Organele administratieipublice centrale cu atributii în sportsi 
autoritatile administratieipublice locale asigura mijloacele necesare 
pentru pregatirea sportivilor de performanta, acordarea sprijinului stiintific 
si medical necesar,precum si pentru încadrarea lor în sistemul de 
educatie sideplina integrare sociala siprofesionala. 
(3)Pe timpul satisfacerii stagiului militar organele administratiei 
publice centrale de specialitate asigura sportivilordeperformanta conditii 


pentru continuarea pregatirii, precum sipentru participarea la 
concursurile sportive interne siinternationale. 

Art. 13 -(1)Prin sportul de performanta se urmareste valorificarea 
aptitudinilorindividului într-un sistem organizat de selectie, pregatire si 
competitie, având ca scop ameliorarea rezultatelor sportive, realizarea 
de recordurisi obtinerea victoriei. 
(2)Sportiviide performanta suntpersoanele care practica sistematicsi 
organizat sportul si participaîn competitii cu scopul de a obtine victoria 
asuprapartenerului, pentru autodepasire sau record. 
(3)Pentru aparticipa la competitiile sportive oficiale locale sau 
nationale un sportiv de performanta trebuie sa fie legitimatla un club 
sportiv. 
(4)Evidenta legitimarii si transferarea sportivilor suntîn competenta 
federatiilor sportive nationale, a ligilorprofesioniste si a asociatiilor 
judetene si ale municipiului Bucuresti, pe ramuri de sport, potrivit 
statutelorsi regulamentelor federatiilor sportive nationale. 
(5)Sistemul competitiilor sportive oficiale pe ramuri de sport este 
elaboratsi organizat defederatiile sportive nationale, potrivit statutelor si 
regulamentelor acestora. 

Art. 14 -(1)În conditiile legiisi în conformitate cu prevederile cuprinse 
în statutele si regulamentele federatiilor sportive nationale si 
internationale, sportivii deperformanta potfi: 
a) amatori; 
b) profesionisti. 
(2)Sportivulprofesionist este cel care pentru practicarea sportului 
respectiv îndeplineste urmatoarele conditii: 
a) are licenta de sportiv profesionist; 
b) încheie cu ostructura sportiva, în forma scrisa, uncontract 
individual de munca sau oconventie civilaîn conditiile legii. 
(21)Cluburile, asociatiile sportive si sportivul profesionist se obliga 
prin contractul încheiatîntre parti sa respecte prevederile specifice din 
normele, regulamentele federatiilor sportive nationale si,dupa caz, ale 
ligilor profesioniste din ramura de sport respectiva si care au ca obiect 
activitatea deselectie,pregatirea,performanta si participarea la 
competitiiinterne si internationale. 
(3)Sportivului profesionist, care a încheiat cu o structura sportiva o 
conventie civila,i se asigura, lacerere, participarea si plata contributiei la 
un sistem de pensii, publicsi/sau privat, în conditiilelegii. 
(4)Licenta de sportiv profesionist se obtine în conformitate cu 
procedurile prevazute în statutele siîn regulamentele federatiilor sportive 
nationale. 


(5)Sportivii straini pot desfasura activitate ca sportivi profesionistila o 
structura sportivadin România,în baza permisului de munca eliberatîn 
conditiilelegii. 
(6)Federatiile sportive nationale asigura organizarea evidentei 
sportivilor profesionistidin ramura desport respectiva. 
(7)Drepturile si obligatiile sportivului profesionist sunt cele prevazute 
în statutelesi în regulamentelefederatiilor sportive nationale, precum si 
în contractele sau conventiile, dupa caz, încheiate între parti. 
(8)Calitatea de sportiv profesionistînceteazaîn conformitate cu 
prevederile statutelor si regulamentelor federatiilor sportive nationale. 
(9)Ramurile de sportîn care se poate practica sportul profesionist se 
stabilesc prin hotarâre aGuvernului, initiata deAgentia Nationalapentru 
Sport, la propunerea federatiilor sportive nationale. 
(10)Conditiile depracticare asportului profesionist se stabilesc prin 
normelefederatiilor sportive nationale, cu avizul Agentiei Nationale 
pentru Sport. 

Art. 15 -(1)Autoritatile administratiei publice centralesilocale pot 
sprijini pregatirea sportiva,integrarea în sistemul de învatamânt, 
integrarea socialasi profesionala a sportivilor de performanta,dupa caz, 
pe întreaga perioada a carierei sportive. 
(2)În sensulprevederilor alin. (1), unitatile sau institutiile de 
învatamânt asigura, dupa caz, pentru sportivii de performanta scutiri de 
frecventa, sesiunide examene deschise si conditii de înscriere în 
învatamântul universitar, potrivitlegii. 
Art. 16 -Criteriilede clasificare asportivilorde performanta se 
stabilesc prin regulamente elaborate de federatiile sportive nationale. 

Art. 161*) -(1)Sportulpentru persoanele cu nevoi specialereprezinta 
un complex de activitati desfasurate în conditii specifice în grupsau 
individual de catre persoane cu handicap fizic, senzorial, psihic si mixt. 
(2)Sportul pentru persoanele cu nevoi specialepoate fi practicat atât 
în scopul dezvoltarii personalitatii si integrarii în societate a persoanelor 
cu nevoi speciale, câtsi în scopul participarii la competitiile nationalesi 
internationale. 
(3)Programul national Sportul pentru totitrebuie sa cuprinda un 
subprogram dedicat sportuluipentru persoanele cu nevoi speciale. 
(4)Persoanele cu nevoi speciale care practica sportul sistematic si 
organizatîn scopul participariila competitii si obtinerii victoriei asupra 
partenerului sunt considerate sportivide performanta. 
(5)În îndeplinirea atributiilor privind premierea sportivilor, Ministerul 
Tineretului si Sportului va respecta principiul nediscriminarii, acordând 
premii egale sportivilor care au obtinut medaliila competitiile organizate 
pentru sportivi cu handicap cu cele ale sportivilor medaliati la jocuri 
olimpice, campionate mondiale si campionate europene. 

*)Art. 161a fostintrodus prin L.nr. 194/2015dela data de 12 iulie 
2015. 

Structurileadministratieipentru sport 

Cap. I 

Ministerul TineretuluisiSportului 

Art. 17 -(1)Ministerul Tineretului si Sportului este organul 
administratiei publice centralede specialitate care coordoneaza 
activitatea din domeniul educatiei fizice si sportului, cu exceptia cazurilor 
prevazute deprezenta lege. 
(2)Fac exceptie de la prevederile alineatuluiprecedent: 
a) activitatea de educatie fizica si sportdin unitatilesiinstitutiile de 
învatamânt, care se organizeaza cu respectarea prevederilor art. 4-6 si 
a celorlalte prevederi legale în vigoare; 
b) activitatea de educatie fizica si sportdin unitatile militare si de 
învatamânt militar, care se organizeaza cu respectarea prevederilor art. 
7 si acelorlalte prevederi legaleîn vigoare. 

Art. 18 -(1)Ministerul Tineretului si Sportului se organizeaza si 
functioneazapotrivit legii si are urmatoarele atributiiprincipale în 
domeniul sportului: 
a) elaboreaza si sustine strategiagenerala aorganizarii si dezvoltarii 
activitatii sportive sireprezinta interesele statului în raport cu federatiile 
de specialitate; 
b) initiaza, elaboreazasi avizeaza, dupa caz, proiecte de acte 
normative în domeniul educatiei fizice si sportului; 
c)elaboreaza normelegenerale de folosire amijloacelor materiale 
aflate în administrarea sa si a mijloacelor financiare pentru activitatea 
sportiva, care provin dinalocatii delabugetul de stat; 
d) conlucreaza cu ministerele si cu celelalte autoritati ale administratiei 
publice centrale si locale, cu institutiile de cercetare si cu unitatile de 
învatamântsi sanitare despecialitate pentru organizarea si dezvoltarea 
educatiei fizice si sportului; 
e) conlucreaza cu Comitetul Olimpic Românsi cu Comitetul National 
Paralimpicîn finantarea si derularea programelor privind pregatirea si 
participarea sportivilor români laJocurile Olimpice siJocurile 
Paralimpice, precum si pentru promovarea valentelor educative ale 
olimpismului; 
f)administreazapatrimoniul din domeniul public si domeniul privat al 
statului, încredintatAgentiei Nationalepentru Sport; 


g) supravegheaza mentinerea destinatieibazelor sportive din 
domeniul public sau privatal statului ori alunitatilor administrativ-
teritoriale, precum si acelor care au apartinut domeniuluipublic si au 
intratîn circuitul privat dupa1989; 
g1) supravegheaza mentinerea destinatiei bazelor si/sau instalatiilor 
sportive care au apartinut domeniului public sau privat al statului ori al 
unitatiloradministrativ-teritoriale si care, ulterior, aufostdobândite ca 
active patrimonialedestinate activitatii sportive sau vândute catre 
societatile comerciale; 
h) propune structura anuala aalocatiilor delabugetul de stat; 
i) repartizeaza bugetul activitatii sportive, constituitpotrivitprezentei 
legi, pentru: 
-activitatea proprie si cea a institutiilor din subordinea sa; 
-federatiile sportive nationale,în baza contractelor de finantare a 
programelor sportive ale acestora; 
-premierea performantelor deosebite obtinute la competitiile sportive 
internationale oficiale; 
j) autorizeazaafilierea federatiilor sportive nationale la federatiile 
sportive internationale deprofil sila alte foruri continentale sau mondiale, 
precum si afilierea altor organizatii cu profil sportivla forurile 
internationale de specialitate; 
k) supravegheaza si controleaza respectarea de catre structurile 
sportive adispozitiilor legale în vigoare si a prevederilor cuprinse în 
statutelesiîn actele de constituire aacestora; 
l) organizeaza sau sprijina, potrivit legii, formarea,pregatirea 
profesionalasi perfectionarea specialistilor din domeniul sportului, 
conlucrândîn acest scop cu institutiile si cu organismele de specialitate 
din tara sidin strainatate; 
m)elaboreaza siaduce la îndeplinire, în colaborare cu autoritatile 
administratiei publice locale,planurile de construire si de modernizare a 
bazelor si instalatiilor sportive, în vederea dezvoltarii sportului de 
performantade interes national si international; avizeaza normativele 
tehnice în materie de baze siinstalatii sportive; 
n) recunoaste sau revoca, în sensul prezenteilegi, existenta unei 
structuri sportive prin înscrierea, respectivradierea acesteia dinRegistrul 
sportiv; 
o) avizeaza constituirea structurilor sportive,inclusiv înscrierea ca 
persoane juridice acluburilor sportive profesioniste organizate ca 
societati comerciale sportive peactiuni, respectiv retrage avizul de 
functionare aacestora; 
p) elaboreaza criteriile deacordaresi atribuie distinctiile sititlurile 
sportive, altele decât cele stabilite prinlege; 


q) sprijina organizarea si promovarea cercetarii stiintifice si asistentei 
medicale în domeniul sportiv; 
r) autorizeazadesfasurarea pe teritoriul României a campionatelor 
mondiale, europene si regionale si participarea reprezentativelor 
nationalela campionatele mondiale si europene organizate în 
strainatate, precum si la campionatele regionale; 
s)promoveaza masurilede prevenire, controlsi reprimare afolosirii 
substantelor interzise si a metodelor neregulamentare,destinate sa 
mareasca în mod artificial capacitatea fizica a sportivilor sau sa modifice 
rezultatele competitiilor; 
s)adopta masuri pentru prevenireasi combaterea violentei la 
manifestarile sportive; 
t) reprezinta interesele statului în diferite organe si organisme sportive 
internationale;negociaza si încheie acorduri,întelegeri,protocoale si alte 
documente de colaborare în domeniul sportului cu organisme de 
specialitate dinalte tari, pe baza prevederilor legaleîn vigoare; 
t) colaboreaza cu celelalte organe ale administratieipublice centrale 
cu atributii în domeniul sportului, pentru sustinerea sportului pentru toti si 
de performanta, asigurarea unei eficiente sporite pelinia supravegherii si 
controlului, exercitarii autoritatii disciplinare, formarii siperfectionarii 
specialistilor dindomeniul sportului, pentru corelarea finantarii activitatii 
sportive, prevenirea violentei în sportsi combaterea dopajului. 
(2)MinisterulTineretului si Sportuluipoate îndeplini si alte atributii 
prevazute în actele normative în vigoare. 

Art. 181*) -(1)Prin hotarâre a consiliului local/consiliuluijudetean, se 
potrepartiza sume din bugetullocal pentru: 
a) finantarea activitatii institutiilor cu specific sportiv din subordinea sa; 
b) finantarea activitatii structurilor sportive locale, constituite ca 
structuri nonprofitîn conditiile legii,participante la competitiile sportive 
locale, regionale, nationalesi internationale, organizate în conformitate 
cu statutul si regulamentele federatiilor sportive nationale pe ramurade 
sport, în baza contractelor si a programelor sportive aleacestora care 
prevadpromovare, selectie, participare, pregatire,organizare de 
competitiisi evenimente sportive. Din sumele alocate potfi finantate 
toate tipurile de cheltuieli aferente contractelor siprogramelor sportive, 
inclusiv cele de natura salariala. 
c)premierea,în conditiile legii, aperformantelor deosebite obtinute la 
competitiile sportive internationaleoficiale. 
(2)Prevederile prezentului articol se aplica începând cu anul 
competitional urmator intrariiîn vigoare a prezenteilegi. 
*)Art. 181a fostintrodus prin O.U.G. nr. 58/2014 de la data de 29 
septembrie 2014. 


Cap. II 

Directiile pentru tineret si sport judetene, respectiv a municipiului 
Bucuresti 

Art. 19 -*** Abrogat prin O.G. nr. 15/2010 

Art. 20 -(1)Directiile pentru sport judetene, respectiv amunicipiului 
Bucuresti, auurmatoarele atributii principale în domeniul sportului: 
a) tin evidenta structurilor sportive fara personalitate juridica dinjudet, 
prin înscrierea acestora în Registrul sportiv; 
b) finanteaza,pe baza de contract, programele sportive ale asociatiilor 
judetene si ale municipiului Bucuresti pe ramuride sportsiale cluburilor 
sportive dedrept privat, aflate în raza administrativ-teritoriala respectiva, 
în limita sumei prevazute în bugetul de veniturisi cheltuieli cu aceasta 
destinatie; 
c) colaboreaza cu consiliile locale, în scopul utilizarii eficiente a 
sumelor acordate de la bugetele locale pentru activitatea sportiva de 
performantaîn teritoriu; 
d) elaboreaza siaduc la îndeplinire, în colaborare cu autoritatile 
administratiei publice locale,planurile de construire si de îmbunatatire a 
bazelor si instalatiilor sportive, în vederea dezvoltarii sportului în general 
si asportuluide performanta în teritoriu, finanteaza unele programe 
speciale pentru sportivi, sectii sau echipe din raza administrativteritoriala; 
e) colaboreaza cu inspectoratele scolare,unitatile deînvatamântsi cu 
institutiile deînvatamânt superiorpentru organizarea si dezvoltarea 
sportuluiscolar si universitar, precum si pentru formarea si 
perfectionarea pregatiriiprofesionale a instructorilor sportivi; 
f)initiaza masurile necesare pentru prevenirea violenteila 
manifestarile sportive organizate în raza lor teritoriala, precum si a 
dopajului în sport; 
g) sprijina cu mijloace materiale si financiare practicarea sportului 
pentru toti; 
h) îndrumasi controleaza, din punctde vedere tehnico-metodic si de 
specialitate, structurile sportive din judet; 
i) supravegheaza mentinerea destinatiei bazelor sportive din domeniul 
public sau privatal statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale, 
precum si acelor care auapartinut domeniuluipublic si au intratîn 
circuitul privat. 
(2)Directiile pentru tineretsi sportjudetene, respectiv amunicipiului 
Bucuresti, îndeplinesc si alte atributii stabilite prin regulamentele 
aprobate deMinisterul Tineretului si Sportuluisi prin acte normative 
specifice domeniului lorde activitate. 

Cap. III 

Comitetul Olimpic Român 

Art. 201 -(1)ComitetulOlimpic Român este o asociatie de interes 
national care se organizeazasifunctioneazaîn baza statutului propriu, 
elaboratîn conformitate cu prevederileChartei Olimpice si ale prezentei 
legi. 
(2)Comitetul Olimpic Român este persoanajuridica dedreptprivat, de 
utilitate publica, autonoma, nonprofit, neguvernamentala, apoliticasi fara 
scop lucrativ. 
(3)Dobândireapersonalitatii juridice se face în conditiile legii. 
(4)Comitetul Olimpic Romândetine competenta exclusiva pentru 
reprezentarea tarii la Jocurile Olimpice si la celelalte programe 
organizate sub egida Comitetului InternationalOlimpic sau a asociatiilor 
olimpice continentale. Comitetul Olimpic Român este unicul detinator pe 
teritoriul României al drepturilorde folosire a însemnelor si atuturor 
simbolurilor olimpice specificate în statutul propriu, în Charta Olimpica si 
în alte documente normative ale miscarii olimpice. 
(5)Persoanele fizice sau juridice depe teritoriulRomâniei nupotfolosi 
însemnele Comitetului International Olimpic, însemnele si emblema 
Comitetului OlimpicRomânsi alte drepturi de proprietate intelectuala 
olimpice decât cu acordul Comitetului OlimpicRomân. 
(6)Comitetul Olimpic Românorganizeaza si coordoneaza activitatea 
Academiei Olimpice Române, unitate aflata în subordinea sa,fara 
personalitate juridica, cu atributii în dezvoltarea si promovarea principiilor 
fundamentaleale olimpismului. 

Art. 202 -(1)Pentru realizarea obiectului sau de activitate,Comitetul 
Olimpic Român colaboreaza cu institutii guvernamentale si 
neguvernamentale, asociatiisi organizatii de dreptpublic sau privat. 
(2)Comitetul Olimpic Român sustine financiar, pe bazade contracte 
de finantare, activitatea centrelor nationale depregatire a juniorilor. 
Federatiile sportive nationale conduc, organizeaza si coordoneaza 
activitatea acestor centre. AgentiaNationala pentru Sport, Ministerul 
Educatiei si Cercetarii, autoritatile administratiei publice centrale si locale 
colaboreazasi sprijina activitatea centrelor olimpice nationale de 
pregatire ajuniorilor. 
(3)Sursele de finantare ale Comitetului Olimpic Român pot fi: 
a) sume de labugetul de stat; 
b) venituri proprii; 
c) alte surse. 
(4)Nivelulalocatiilor bugetare, precum si categoriilede cheltuieli ce 
urmeaza a fifinantate din acestea se aproba prin legile bugetare anuale. 


(5)Comitetul Olimpic Românpoate beneficia cu prioritate desprijin 
financiarguvernamental pentru îndeplinirea programelor olimpice. 
(6)Comitetul Olimpic Românpoate detine în proprietate, concesiune 
sau folosinta imobile, baze si instalatii sportive de interes national. 
(7)Actiunile în justitiepentru valorificarea drepturilor de orice natura 
ale ComitetuluiOlimpic Român sunt scutite de taxa de timbru. 

Structurile sportive 

Cap. I 
Dispozitii generale 

Art. 21 -(1)În sensul prezentei legi, sunt considerate structuri 
sportive: 
a) asociatiile sportive; 
b) cluburile sportive,inclusiv cele organizate ca societati comerciale, 
unitatile de învatamânt cu program sau profil sportiv, palatele si cluburile 
copiilor si elevilor; 
c) asociatiilejudetene si ale municipiului Bucuresti, peramuride sport; 
d) ligile profesioniste; 
e) federatiile sportive nationale; 
f)Automobil Clubul Român,pentru activitatea deautomobilism sportiv 
si karting sportiv; 
g) alte organizatii sportive nationale. 
(2)Dreptul lalibera asociere,în scopul constituirii unei structuri 
sportive, este un drept al persoanei fizice sau juridice. 
(3)MinisterulTineretului si Sportuluiorganizeaza,în conditiile stabilite 
prin prezenta lege,evidenta structurilor sportive prin Registrul sportiv, 
atribuindfiecarei structuri înscrise un numardeidentificare siCertificatul 
de identitate sportiva. 

Art. 22 -(1)În sensul prezentei legi, structurile sportive sunt asociatii 
de dreptprivat sau institutiide dreptpublic, constituite sau înfiintate, 
dupa caz, în scopulorganizariisi administrarii unei activitati sportive si 
care au dreptobiectiv promovarea uneia sau mai multor discipline 
sportive, practicarea acestora decatre membrii lor si participarea la 
activitatile si competitiile sportive. 
(2)Pentru scopurile si în conditiile stabilite prin legepotfunctiona 
cluburi sportive,persoane juridice de drept public organizate în 
subordinea organelor administratieipublice centrale,locale sau în 
subordinea institutiilor deînvatamânt superior de stat. 

Art. 23 -Toate structurile sportive, indiferentde scopul lor specific si 
de forma juridica, se înscriu în Registrul sportiv. Procedurile de 


înregistrare side atribuire aCertificatului deidentitate sportivasi a 
numarului deidentificare se stabilesc prin regulamentul deaplicare a 
prezentei legi. 

Art. 24 -(1)Recunoasterea unei structuri sportive, în sensul prezentei 
legi, se dovedeste prin Certificatul de identitate sportiva, eliberatîn 
conditiileprezentei legi. 
(2)Structurile sportive oficial recunoscute se pot afilia dupa cum 
urmeaza: 
a) la asociatiile judetene, respectiv a municipiuluiBucuresti,pe ramuri 
de sport, constituite potrivitprevederilor art. 34, pentru participareala 
competitiile oficiale locale; 
b) lafederatia sportiva nationala corespunzatoare, constituitapotrivit 
prevederilor art. 35 -41, pentru participarea lacompetitiileoficiale 
nationale sau internationale. 

Cap. II 

Asociatiile sportive 

Art. 25 -(1)Asociatiile sportive sunt structuri sportive fara 
personalitate juridica. Asociatiile sportive fara personalitate juridica se 
potconstitui ca societati civile particulare, potrivit legislatiei în vigoare. 
Constituirea unei asociatii sportive fara personalitate juridica da dreptul 
acesteia laobtinerea unui certificatdeidentitate sportiva, precum sila 
afiliereala asociatia judeteana, pe ramura desport corespunzatoare,în 
vedereaparticipariila competitiile sportive oficiale locale. 
(2)Asociatii sportive se potconstituisiîn cadrulinstitutiilor publice sau 
private, ca unitati fara personalitate juridica. 
(3)În cadrul institutiilor publice sau private se poate constitui o singura 
asociatie sportiva ca unitate farapersonalitate juridica. 

Cap. III 

Cluburi sportive 

Art. 26 -(1)Cluburile sportive sunt structuri sportive cu personalitate 
juridica, constituite în conditiile legii. 
(2)Cluburile sportive potfi: 
a) persoane juridice de dreptprivat, structuri fara scop lucrativ sau 
societati comerciale sportive peactiuni; 
b) persoane juridice de dreptpublic. 


Art. 27 -Cluburile sportive dedreptprivat, fara scop lucrativ, sunt 
persoane juridice nonprofit, constituite,în conditiile legii, ca structuri 
mono-sau polisportive. 

Art. 28 -(1)Cluburile sportive de drept privat au regim propriu de 
administrare sidegestionare a bugetului si apatrimoniului, aprobatde 
adunarile generale ale acestora,în conditiile legii. 
(2)Cluburile sportive se supun în fiecare an verificarilor financiare, 
potrivitlegii. 
(3)Pentru înstrainarea bazelor sportive realizate peterenuri 
concesionate în scopuri exclusiv sportive sau pentru schimbarea 
destinatiei acestora este necesar acordul Ministerului Tineretuluisi 
Sportului. 
(4) *** Abrogatde L.Nr. 472/2004 
(5)Dizolvarea unui club sportiv dedrept privat se face în conditiile 
legii. 
(6)Cluburile sportive,indiferent de forma deorganizare prevazuta de 
prezenta lege, vor respecta prevederile specifice din normele si 
regulamentele federatiilor nationalesi,dupa caz, ale ligilor profesioniste 
din ramura desport respectiva. 

Art. 29 -(1)Cluburile sportive de drept public sunt persoane juridice, 
înfiintate ca institutii publice în subordinea organelor administratieide 
stat sau ainstitutiilor de învatamânt superior de statsi audreptobiectde 
activitate performanta, selectia, pregatirea si participarea la competitii 
interne si internationale. 
(2)Cluburile sportive de dreptpublic mono- sau polisportive se 
organizeazasi functioneaza dupa regulamente proprii, elaborate 
conform legii. 
(3)Înfiintarea, organizarea si functionarea cluburilor sportive de drept 
public în subordinea institutiilorde învatamânt superior de stat se face 
prin ordin al ministrului educatiei nationale,la solicitarea acestora. 

Art. 30 -Cluburile sportive dedreptpublic pot primi spre administrare 
sau în folosinta gratuita imobilele care deservesc activitatea sportiva, 
baze siinstalatii sportive. Bazele siinstalatiile sportive primite spre 
administrare sifolosinta sunt considerate patrimoniu sportivsi nuîsi vor 
schimba destinatia sportivafaraaprobarea Ministerului Tineretuluisi 
Sportului. 

Art. 31 -(1)Cluburile sportive profesioniste sunt structuri sportive 
organizate ca asociatii fara scop patrimonial sau societati comerciale 
sportive peactiuni, care au obtinutlicenta din partea federatiei sportive 
nationale, emisa în conformitate cu statutele si regulamentele federatiilor 
internationale pe ramura desport. 

(2)Cluburile sportive profesioniste se organizeazapentru una sau mai 
multe ramuri sportive. 
(3)Cluburilor sportive profesioniste,organizate ca asociatiifara scop 
patrimonial, li se aplicaregimul juridic al acestuitipde asociatii, iar 
cluburilor sportive profesioniste, organizate ca societati sportive 
comerciale pe actiuni, li se aplica regimuljuridical societatilor 
comerciale, cu particularitatile din prezenta lege. 

(4) *** Abrogatde L.Nr. 472/2004 
Art. 32 -(1)Capitalul socialinitial al cluburilor sportive profesioniste se 
constituie în conditiile legii. 

(2) *** Abrogatde L.Nr. 472/2004 
(3) *** Abrogatde L.Nr. 472/2004 
(4)Reorganizarea cluburilor sportive se face potrivit regulamentului de 
aplicare aprezentei legi. 
(5)Potfi actionari ai societatilor comerciale sportive peactiuni 
persoane fizice si juridice române, precum si persoane fizice si juridice 
straine. Participarea persoanelor fizice si juridice straine la capitalul 
social al cluburilor sportive profesioniste nu va depasi49%din totalul 
actiunilor. 
(6)Nici o persoana fizica sau juridica dintre cele mentionate la alin.(5) 
nu poate detine actiuni din capitalul social, în mod simultan, la douasau 
mai multe societati comerciale sportive pe actiunide la aceeasi ramura 
de sport. 
(7)Statutul societatilor comerciale sportive pe actiuni nu va putea 
cuprindenici o altalimitare pentru libera transmitere a actiunilor. 

Art. 33 -Înstrainarea bazelor sportive sau a instalatiilor destinate 
practicarii sportului, aflate în proprietatea societatii comerciale sportive 
pe actiuni, se face în conditiile legii, fara schimbarea destinatiei sportive. 

Cap. IV 

Asociatiile judetene si ale municipiului Bucuresti pe ramuri de sport 

Art. 34 -(1)Asociatiile judetene siale municipiuluiBucuresti pe ramuri 
de sport suntpersoane juridice dedrept privat, avânddrept scop 
organizarea activitatii în ramura de sport respectiva la nivelul judetului 
sau al municipiului Bucuresti, cu respectarea statutelor si regulamentelor 
federatiilor sportive nationale. 
(2)Asociatiile judetene "Sportul pentru toti"si "Sportul pentru 
persoanele cu handicap" se constituie prinasocierea persoanelorfizice 
si juridice cu activitate în aceste domenii dinfiecare judet. 
(3)Dobândireapersonalitatii juridice se face în conditiile legii, ca 
organizatie-asociatie fara scop lucrativ. 
(4)Asociatiile judetene siale municipiului Bucuresti pe ramuri de sport 
sunt constituite din sectiile asociatiilor si cluburilor sportive cuprinse în 
sistemul competitional judetean, afiliate si recunoscute deacestea. 
(5)Obiectivele, drepturile si îndatoririle asociatiilor judetene si ale 
municipiuluiBucuresti pe ramuride sportdecurg din statutele si 
regulamentele federatiilor sportive nationale corespunzatoare,precum si 
din puterea delegata de catre acestea. 

(6)La nivelul judetului, respectiv al municipiului Bucuresti, se poate 
constitui, pentru oramurade sport, o singura asociatie judeteana. 
(7)Directiile pentru tineretsi sportjudetene, respectiv amunicipiului 
Bucuresti, recunosc si sprijina asociatiile judetene si ale municipiului 
Bucuresti pe ramuri de sport, care functioneaza în raza lorteritoriala. 

Cap. V 

Federatiile sportive nationale 

Art. 35 -(1)Federatiile sportive nationale sunt structuri sportive de 
interes national, constituite prin asocierea cluburilor sportive si 
asociatiilor judetene si ale municipiului Bucuresti,pe ramuri de sport. 
(2)Potrivit prezentei legi federatiile sportive nationale sunt persoane 
juridice de dreptprivat, de utilitate publica, autonome, 
neguvernamentale,apolitice si fara scop lucrativ. 
(3)Dobândireapersonalitatii juridice se face în conditiile legii. 

Art. 36 -(1)Federatiile sportive nationale se vor constitui numai cu 
avizul expres al MinisteruluiTineretului siSportului. 
(2)Pentru oramura de sport se poate constitui, în conditiilelegii, o 
singurafederatie sportiva nationala. 
(3)Prin exceptie, se pot constituiFederatia sportivanationala "Sportul 
pentru toti"siComitetul National Paralimpic, pentru persoanele cu nevoi 
speciale, ca persoane juridice de dreptprivat, de utilitate publica, având 
ca membri persoane fizice si persoane juridice cu activitate specifica în 
domeniu. 
(4)Modificarea statutelor sau a actelor constitutive alefederatiilor 
sportive nationale este supusa procedurilor prevazute de lege, dupace 
s-a obtinut avizul expres al Ministerului Tineretului si Sportului. 
(5)Federatiile sportive nationale se organizeazasi functioneaza în 
baza statutului propriu elaborat în conformitate cu prevederile prezentei 
legi si cu statutele federatiilorinternationale corespondente. 
(6)Înfiintarea federatiilor sportive nationale sau modificarea statutelor 
si aactelor constitutive ale acestora, fara respectarea dispozitiilor alin. 
(1) si (4), este nulade drept. 

Art. 37 -(1)Federatiile sportive nationale auurmatoarele atributii 
principale: 
a) elaboreaza strategianationalade dezvoltare aramurii de sportsi 
controleaza aplicarea acesteia decatre membrii afiliati; 
b) organizeaza, conduc, controleaza si supravegheaza activitatile si 
competitiile sportive oficiale la nivel national, în baza statutelor si 
regulamentelor adoptate; 
c)organizeazasi coordoneaza întreaga activitate aarbitrilor pe ramuri 
de sport, privind formarea, perfectionarea continua, clasificarea si 
promovarea acestora, pe baza unui regulament propriu de functionare; 
d) elaboreaza sirealizeazaplanurile de pregatire si departicipare a 
sportivilor de performanta români din cadrul reprezentativelor nationale 
la competitiileinternationale; 
e) exercita puterea disciplinara în termenii prevazuti deprezenta lege 
si potrivit statutelor si regulamentelor proprii; 
f) organizeaza sau tuteleaza competitiile oficiale cu caracter 
international care au loc pe teritoriul României, cu avizul Ministerului 
Tineretului si Sportului; 
g) colaboreaza cu MinisterulTineretului si Sportului, cu Ministerul 
Educatiei Nationalesi/sau cu institutiile din structurile acestora pentru 
formarea si perfectionarea specialistilor din domeniul sportului; 
h) promoveaza masurile de prevenire si controlal folosirii substantelor 
interzise si al metodelor neregulamentare,destinate sa mareasca în mod 
artificial capacitatea fizica a sportivilor sau sa modifice rezultatele 
competitiilororganizate direct la nivel national, în concordanta cu 
reglementarile federatiilor internationale, ale Comitetului International 
Olimpicsiale Agentiei MondialeAntidoping.Orice alte masuri ce 
contravin reglementarilor mai sus mentionate suntnule dedrept; 
i) întreprind masuri pentru prevenirea si combaterea violentei, precum 
si pentru promovarea spiritului de fair-playsi atolerantei în activitatea 
sportiva. 
(2)Federatiile sportive nationale asigura reprezentarea României în 
competitiile sportive siîn organismele internationalela care suntafiliate. 
Art. 38 -(1)Federatiile sportive nationale se înscriu în Registrul 
sportiv, pentru obtinerea Certificatului de identitate sportiva. 
(2)Federatiile sportive nationale se pot afilia lafederatiile sportive 
internationale,la alte foruri europene sau mondiale, pe baza avizului dat 
de Ministerul TineretuluisiSportului. 

Art. 39 -(1)Federatiile sportive nationale auorganisme proprii de 
administrare sigestionare a bugetuluisi patrimoniului, constituite 
conform legii, precum si propriilor statute si regulamente. 

(2)Federatiile sportive nationale se supun verificarilor financiare, 
potrivitlegii si statutelor proprii. 
(3)Federatiile sportive nationale dispun de bunurile aflate în 
proprietatea lor, potîncheia contracte de împrumutsipot elibera titluri de 
credit, cu conditia ca aceste acte juridice sa fieîncheiate pentru 
realizarea obiectului de activitate. 
(4)Federatiile sportive nationale potgreva sau înstrainabunurile 
mobile sau imobile,finantate total sau partialdinfonduri publice, prin 
programe, sau potschimba destinatia acestora numai cu aprobarea 
MinisteruluiTineretului si Sportului. 

Art. 40 -În cazul dizolvarii unei federatii sportive nationale lichidarea 
patrimoniului se face potrivitdispozitiilorlegale în vigoare. 

Art. 41 -Federatia sportiva nationala "Sportul pentru toti"si Comitetul 
National Paralimpicbeneficiazadedrepturile si deobligatiile federatiilor 
sportive nationale si îsi desfasoara activitatea pebaza deprograme 
nationale, finantate prioritar de la Guvern. 

Cap. VI 

Ligile profesioniste 

Art. 42 -(1)Ligile profesioniste sunt structuri sportive constituite prin 
asocierea cluburilor sportive profesioniste pe ramuride sport. 
(2)Potrivit prezentei legi ligileprofesioniste suntpersoane juridice de 
dreptprivat, autonome, neguvernamentale,apolitice sifara scoplucrativ. 
(3)Dobândireapersonalitatii juridice se face în conditiile legii. 
(4)Ligile profesioniste, ca structuri sportive subordonate federatiilor 
sportive nationale, îsi desfasoara activitatea în baza statutelor si 
regulamentelor proprii. 
(5)Statutele ligilorprofesioniste se aproba de adunarile generale si se 
avizeaza în mod obligatoriude federatiile sportive nationale si deAgentia 
Nationalapentru Sport. 
(6)Înfiintarea ligilorprofesioniste ca structuri sportive sidobândirea 
personalitatiijuridice se fac în conditiile legii, în baza acordului federatiei 
sportive nationale corespunzatoare si a avizului obligatoriu al Ministerului 
Tineretului si Sportului. 
(7)Pentru oramura de sport se poate constitui osingura liga nationala 
profesionista. Prin exceptie, se potînfiinta ligi profesioniste, peniveluri 
competitionale, în cadrul aceleiasi ramuri de sport. 
(8)Înfiintarea de ligi profesioniste sau modificarea statutelor si a 
actelor constitutive ale acestora,fara respectarea prevederilor alineatelor 
precedente, este nula de drept. 
(9)Ligile profesioniste au urmatoarele atributii: 
a) organizeaza competitia oficiala profesionistaîn ramura de sport 
respectivasi lanivelul stabilitdefederatia sportiva nationala; 
b) controleaza si exercita puterea disciplinara asupra membrilor, în 
limitele stabilite de prezenta legesidefederatia sportiva nationala 
corespunzatoare; 
c)negociaza siîncheie contractele colective de munca, conform legii; 
d) alte atributii acordate defederatiile sportive nationale 
corespunzatoare,în sensul lit. a). 

Cap. VII 

Art. 43 -*** Abrogat de L. Nr. 472/2004 

Cap. VIII 

Dispozitii comune 

Art. 44 -*** Abrogat de L. Nr. 472/2004 

Art. 45 -(1)Structurile sportive si Comitetul Olimpic Romândetin 
exclusivitatea: 
a) dreptului asupra imaginii degrup sau individuale, staticasi în 
miscare asportivilor lor în echipamentde concurs si de reprezentare, 
cândparticipa la competitiiîn numele respectivei structuri; 
b) dreptului defolosinta asupra siglei/emblemei proprii, precum si 
asupradenumirii competitiei pe care o organizeaza; 
c)drepturilor dereclama,publicitate si de transmisie radio si 
televiziune lacompetitiile pe care le organizeaza sau la care participa, 
dupa caz. 
(2) *** Abrogatde L.Nr. 472/2004 

Art. 451 -Drepturile prevazute la art. 45alin. (1)potfi cesionate, cu 
exceptia drepturilor federative ale sportivilor, care potfi cesionate 
exclusiv la o alta structura sportiva. 

Autoritatea disciplinara 

Art. 46 -(1)Autoritatea disciplinara în sport se exercita deplin si 
legitim potrivit: 
a) competentelor date delegepentru exercitarea dreptului de 
supraveghere si control al structurilor sportive de catre organul 
administratiei publice centralede specialitate pentru sport; 
b) statutelorsi regulamentelor federatiilor sportive nationale, 
asociatiilor judetene si ale municipiului Bucuresti,pe ramuri de sport, 
ligilor profesioniste si Comitetului Olimpic Român. 
(2)Puterea disciplinara da titularilorlegitimi, enumeratila alin. (1)lit. 
b), facultatea dea investigasi,dupa caz, dea sanctionapersoanele si 
institutiile în culpa. 

Art. 47 -Modalitatea de exercitare a autoritatii disciplinare se 
realizeazaprin: 
a) unsistem coerentde sanctiuni, corespunzator domeniilor 
respective, gradat, în functie degravitatea faptelor; 
b) diferentierea graduala afaptelor, aplicarea sanctiunilor, excluderea 
posibilitatii dublei sanctiuni pentru aceeasifapta, excluderea 
retroactivitatii în aplicarea sanctiunilor si interdictia de ada sanctiuni 
pentru fapte savârsite anterior momentului comiterii faptei în cauza; 
c) cauze sau împrejurari care scutesc, atenueaza sau agraveaza 
raspunderea faptuitorului si cerintele pentru stingerea sau suspendarea 
sanctiunii; 
d) competentele privind cercetarea faptei, determinarea si aplicarea 
sanctiunii; 
e) garantarea dreptuluila aparare, stabilind caile de atac împotriva 
sanctiunilor aplicate. 

Art. 48 -(1)Revocarea recunoasterii functionarii oricarei structuri 
sportive este decompetenta AgentieiNationale pentru Sport si se va 
produce în urmatoarele cazuri: 
a) scopul sau obiectul de activitate al structurii sportive respective a 
devenit ilicit, contrar bunelor moravuri, ordinii publice si sigurantei 
nationale; 
b) structura sportiva,fara a fi autorizata, urmareste un alt scop decât 
cel pentru care s-a constituitsi pe care l-a declarat; 
c)deciziile adunarii generale sunt luate cu încalcarea dispozitiilor 
statutare, actelor constitutive si ale legii; 
d) revocarea dedrept a recunoasterii functionarii, ca urmare a 
dizolvariisilichidarii unei structuri sportive. 
(2)Revocarea recunoasterii functionarii unei structuri sportive se face 
prin ordin al ministrului tineretuluisi sportului, pe baza constatarilor 
rezultate dinsupraveghereasi controlul organelor enuntate la art. 46 si 
are ca efect, dupa caz, suspendarea temporara aCertificatuluide 
identitate sportiva sau radierea din Registrul sportiv a structurii sportive 
respective. 
(3)Împotriva ordinului de revocare a recunoasterii functionarii unei 
structuri sportive, cu exceptia situatieiprevazute laalin. (1) lit. d),cel 
care se consideranedreptatit se poate adresa instanteidejudecata în 
termen de 30de zile. 
(4)De la data declansarii actiuniide atac mentionate la alin. (3)si 
pâna la pronuntarea hotarârii definitive a instantei de judecataordinul de 
suspendaretemporara aCertificatului de identitate sportiva sau de 
revocare a structurii sportive în cauza se suspenda. 
(5)În cazulprevazutla alin. (1) lit. a) Ministerul Tineretului si Sportului 
sesizeaza instanta competenta,în vederea pierderii personalitatii juridice 
a structurii sportive. 

Supraveghere si control 

Art. 49 -(1)Ministerul Tineretului si Sportului exercita supravegherea 
si controlultuturor structurilor sportive,potrivitprevederilor prezentei legi 
si regulamentului de aplicare a acesteia. 
(2)Prin delegare, actiunea de supravegheresi control se poate 
exercita si de: 
a) directiile pentru tineretsi sportjudetene, respectiv amunicipiului 
Bucuresti, pentru asociatiile si cluburile sportive dinzona teritoriala; 
b) federatiile sportive nationale, pentru cluburile sportive, asociatiile 
judetene si ale municipiului Bucuresti, pe ramuri de sport, ligile 
profesioniste si cluburile sportive profesioniste dinramura de sport 
respectiva. 

Art. 50 -În întelesul prezenteilegi, supravegherea si controlul nupot 
substitui controlul propriu instituitdefederatiile sportive nationale, 
asociatiile judetene siale municipiuluiBucuresti, pe ramuri de sport, 
precum side asociatiile si cluburile sportive,ligile profesioniste si 
cluburile sportive profesioniste, potrivit statutelorsiregulamentelor 
proprii. 

Cercetarea stiintificaîn domeniul educatiei fizice si sportului 

Art. 51 -Cercetarea stiintifica în domeniul educatiei fizice si sportului 
urmareste: 
a) ameliorarea programelor de educatie fizica si marirea eficientei 
sociale a sportului pentru toti; 
b) ridicarea nivelului performantei sportive prin mijloacele specifice 
cercetarii; 
c)fundamentarea metodico-stiintifica si medico-biologica aselectiei, 
antrenamentuluisi participarii sportivilor la competitii; 
d) valorificarea rezultatelor cercetarii în educatie fizica si sport, în 
folosul tuturor categoriilor populatiei. 

Art. 52 -(1)Programelede cercetare stiintifica pentru educatie fizicasi 
sport, deinteres national, se includ în Planul national de cercetare-
dezvoltare siinovare. 
(2)Finantarea si atribuirea programelor de cercetare stiintificapentru 
educatie fizica si sport se fac în conformitate cu prevederile legaleîn 
vigoare. 
(3)MinisterulEducatiei Nationalesi alte autoritatiale administratiei 
publice centrale potinitia si sustine programe decercetare stiintificaîn 
educatie fizica si sport, atribuite în conditiile legii. 

Art. 53 -(1)Pentru asigurarea cadrului profesionalde dezvoltare a 
cercetarii si asistentei stiintifice pentru educatie fizica si sport se 
înfiinteazaInstitutul National deCercetare pentru Sport ca institutie 
publica, în subordinea Ministerului Tineretuluisi Sportului. Activitatea 
Institutului Nationalde Cercetare pentru Sport este finantata din venituri 
extrabugetare sidin alocatii acordate de labugetul de stat pentru 
realizarea unor programe proprii ale Ministerului Tineretului si Sportului. 
(2)Organizarea, functionarea si atributiileInstitutului National de 
Cercetare pentru Sport se stabilesc prin hotarâre a Guvernului. 

Controlul si asistenta medicala în domeniul educatiei fizice si sportului 

Art. 54 -Controlul si asistenta medicala în activitati de educatie fizica 
si sport suntobligatorii. 

Art. 55 -(1)Practicarea exercitiilor fizice în forme organizate se 
realizeaza numai cu aviz medical. 
(2)Pentru aparticipa la antrenamente si competitii sportivii legitimati 
trebuie sa efectueze controlul medicalperiodicsi ori de câte ori este 
nevoie la unitatile de medicina sportiva. 
(3)Participarea sportivilorlegitimati la antrenamente si/sau înscrierea 
lor la competitiile sportive sunt conditionate de existenta avizului medical 
favorabil, eliberat numaide unitatile de medicina sportiva. 
(4)Organizatorul competitiilor sportive oficiale pe ramuri de sport are 
obligatia sa asigure, în timpul competitiei, cel putin oechipa de prim 
ajutor calificat, care utilizeaza ambulante tipB, conform standardelor si 
normelor nationale si europeneîn vigoare. Cheltuielile prezentei echipei 
de prim ajutor calificat vor fi suportate de catre organizatori. 

Art. 56 -(1)Ministerul Educatiei Nationale,în colaborare cu Ministerul 
Sanatatii, elaboreaza normele privind acordarea avizului medical 
necesar elevilor si studentilorîn vederea participarii la lectiile de educatie 
fizica. 
(2)MinisterulTineretului si Sportului, în colaborare cu Ministerul 
Sanatatii, elaboreaza normele tehnice privind: 
a) controlul medical al sportivilor; 
b) asistenta medico-sportivaîn complexurile sportive nationale, 
precum siîn cantonamentele loturilor nationalesi olimpice; 
c) asistenta medicalala bazele sportive în timpuldesfasurarii 
antrenamentelor si competitiilor. 

Art. 57 -(1)Controlul si asistenta medicala de specialitate pentru 
persoanele care participa la activitatile sportive mentionate la art. 55 alin. 
(1) si (2) se acorda conform normelor tehnice elaborate de Ministerul 
Tineretului si Sportului si MinisterulSanatatii. 
(2)MinisterulSanatatii realizeaza controlul si asistenta medicala a 
sportivilor prin: 
a) Institutul National de Medicina Sportiva, ca unitate medicalade 
asistenta si cercetare medico-sportiva, pentru loturile nationale si 
olimpice; 
b) policlinicilejudetene de medicina sportiva, pentru toti sportivii din 
raza lor teritoriala; 
c) cabinete medicale de specialitate, organizate în cadrul policlinicilor 
teritoriale, pentru sportivii din raza lorteritoriala; 
d) cabinete medicalede specialitate, organizate în cadrul 
complexurilor sportive nationale sial cluburilor sportive, la antrenamente 
si competitii. 

Formarea si perfectionarea specialistilor din domeniul educatieifizice 
si sportului 

Art. 58 -Predarea educatiei fizice sau instruirea sportiva, în forme 
organizate, se asigura numai depersoane atestate în domeniu prin 
diplome sau certificate recunoscute,în conditiile legii. 

Art. 59 -(1)Formarea licentiatilor în educatie fizicasi sport, a 
profesorilor deeducatie fizica, a antrenorilor, a managerilor si a 
kinetoterapeutilor se realizeaza în cadrul institutiilorde învatamânt 
superior acreditate sau autorizate în conditiile legii. 
(2)Antrenorii se potforma si în cadrul scolilor postliceale de antrenori, 
acreditate sau autorizate în conditiile legii. 
(3)Instructorii sportivi se formeaza în cadrul liceelor cu program 
sportiv, în conditiilelegii.Instructorii sportivi se potforma si prin cursuri 
organizate dedirectiile pentru tineretsi sportjudetene, respectiv a 
municipiuluiBucuresti,si dealte persoane juridice interesate,în conditiile 
legii. 
(4)Standardele de evaluareîn domeniul educatiei fizice si sportului,în 
vederea acreditarii sau autorizarii unitatilor, institutiilorde învatamânt, a 
cursurilordepregatire si perfectionare profesionala aadultilor, se 
stabilesc de organismele abilitate prin lege,în colaborare cu Ministerul 
Tineretului si Sportului si,dupa caz, cu Ministerul Muncii si Protectiei 
Sociale. 

Art. 60 -(1)Formarea continua aspecialistilor cu studii superioare se 
face în conditiilelegii. Formarea continua a antrenorilor se face prin 
cursuri de perfectionare si stagii de pregatire, organizate de federatiile 
sportive nationale împreuna cu institutiile deînvatamânt superior 
acreditate sau autorizate în conditiile legii. 
(2)Sistemul de clasificare si promovare aantrenorilor se stabileste 
prin statutul antrenorului, aprobatprinhotarâre aGuvernului. 

Art. 61 -(1)Absolventii institutiilor deînvatamânt superior,ai scolilor 
postliceale de antrenori, acreditate sau autorizate, potobtine carnetul de 
antrenor pebaza licentei, diplomei sau a certificatuluide absolvire, dupa 
caz, care atesta specializarea în ramura desport respectiva. 
(2)Carnetul de antrenor se elibereaza de catre Agentia Nationala 
pentru Sportsi confera titularului drepturile si obligatiile prevazute în 
statutul antrenorilor, statutelesiregulamentele federatiilor. 
(3)Carnetul de antrenor atesta ocupatia de antrenor, care se va 
exercita în conditiile legii. 

Art. 62 -În activitatea de educatie fizica si sport, pe lânga profesorii cu 
diplomadelicenta sau de absolvire, antrenorii, instructoriisi managerii 
din domeniu, potfunctiona ca specialisti si alte persoane calificate pentru 
asistenta medicala, cercetare si asistenta stiintifica, organizare si 
conducere tehnica, precum sipentru alte ocupatii complementare 
specificate în regulamentul de aplicare a prezentei legi. 

Protectia sociala a sportivilordeperformanta 

Art. 63 -Sportiviide performantabeneficiaza de drepturile de 
asigurare sociala, de asistenta sociala, de asigurare sociala de sanatate, 
precum side drepturile ce li se cuvinde la fondurile private de pensii, în 
conditiilelegii. 

Art. 64 -(1)Sportivul de performanta care aobtinut o medaliede aur, 
de argint sau debronz în probele individuale ori pe echipedin cadrul 
JocurilorOlimpice,al Jocurilor Paralimpice sau omedaliede aurla 
campionatele mondiale si europenede seniori,probeolimpice ori 
paralimpice, aredreptul, la cerere si cu confirmarea Ministerului 
Tineretului si Sportului,la orenta viagera. 
(11)Sportivuldeperformanta care aobtinut o medaliede aur la 
campionatele mondiale si/sau campionatele europenede seniori, la o 
proba sportiva ce afost inclusa celputin o dataîn programul Jocurilor 
Olimpice sau al Jocurilor Paralimpice, are dreptul, la cerere, la orenta 
viagera. 
(2)Renta viagera prevazuta la alin. (1)reprezinta echivalentul a 1,5 
salarii medii brute pe economie. 
(3)Pentru stabilirea rentei viagere se utilizeaza salariul mediu brut pe 
economie comunicat de Comisia Nationala pentru Statistica pentru luna 
anterioara celei în care se face plata drepturilor. 
(4)Renta viagera se acorda începând cu data de 1 ianuarie aanului 
urmator celui în care sportivul se retrage din activitate, dar nu mai 
devreme de data intrariiîn vigoare a prezentei legi. 
(5)În functie de nivelulperformantei sportive, din renta viagera, 
calculata potrivitprevederilor alin. (2), drepturile lunare se acorda din 1,5 
salarii medii brute pe economie,dupa cum urmeaza: 
a) -100%pentru prima medalie de aur obtinuta la jocurile olimpice 
sau la jocurile paralimpice; 
-80% pentru prima medalie de argint obtinutala jocurile olimpice,la 
jocurileparalimpice sau pentru prima medalie deaurobtinuta la 
campionatele mondiale; 
-70% pentru prima medalie de bronz obtinutalajocurile olimpice,la 
jocurileparalimpice sau pentru prima medalie deaurobtinuta la 
campionatele europene; 
b) 50% din valoarea indemnizatiei corespunzatoare cuvenite potrivit lit. 
a)pentru medaliile de aur siargintobtinute la jocurile olimpice, la jocurile 
paralimpice si pentru medaliilede aurobtinute lacampionatele mondiale 
sau la campionatele europene. 
(6)Pentru sportivii care cumuleaza titlul de campion sau vicecampion 
olimpic ori paralimpic cu cel de campion mondial sau european ori titlul 
de campion mondial cu cel european, renta viagera acordata pentru cea 
maibunaperformanta se cumuleaza cu cea pentru performanta 
inferioara, potrivitnivelurilor prevazute la alin. (5) lit. b). 
(7)Fondurile necesare pentru plata drepturilor prevazute în prezentul 
articol se aloca de la bugetul de statsi se platesc de Ministerul 
Tineretului si Sportului. 
(8)Modalitatile de plata adrepturilor prevazute la alin. (1) se stabilesc 
prin ordin al ministrului tineretuluisi sportului si se publica în Monitorul 
Oficial al României, Partea I. 
(9)Renta viagera prevazuta în prezentul articol se plateste lunar în lei 
si nu este impozabila. 
(10)În perioada revenirii în activitate ca sportiv activplata rentei 
viagere se suspenda. 

Art. 65 -(1)Sportivii legitimati care participa în competitii incluse în 
calendarul intern sau international sportiv suntobligati, dupa caz, sa 
posede asigurarea în caz de accidente, în ramura de sportîn care sunt 
legitimati. 

(2)Cluburile sportive potîncheia, pentru sportivii lorlegitimati, 
contracte de asigurare pentru risc de accident sau de deces, intervenitîn 
cadrul competitiilor sportive sau al pregatiriiîn vedereaparticiparii la 
competitii. 
(3)Pe durata convocarii sportivilor în loturilenationale ale României, 
obligatia platiiprimelor de asigurare revine federatiilor sportive nationale, 
cu exceptia situatiilor în care regulamentele internationale au alte 
prevederi. Aceeasi obligatie revine Comitetului Olimpic Român, respectiv 
Comitetului National Paralimpic, pentru loturile care participa la Jocurile 
Olimpice, respectivla Jocurile Paralimpice sau la alte competitii 
organizate sub egida Comitetului InternationalOlimpic. 
(4)Prima deasigurare care urmeaza a fi stipulataîn contractulde 
asigurare se stabileste în limita bugetului anualpropriu al structurilor 
sportive si al Comitetului Olimpic Român. 

Art. 66 -Sportiviiprofesionisti, asociati în sindicate peramuride sport, 
beneficiaza side celelalte drepturi conferite deLegea nr. 54/1991 cu 
privire lasindicate. 

Finantarea activitatii sportive 

Art. 67 -(1)Veniturile,indiferent de sursa, si cheltuielile de orice 
naturaale oricarei structuri sportive sunt cuprinse într-un bugetanual 
propriu. 
(2)Administrarea bugetului anual de venituri si cheltuieli se face astfel: 
a) potrivit competentelor stabilite în statutele si regulamentele 
structurilor sportive de dreptprivat, pentru veniturile proprii; 
b) potrivit conditiilor stabilite princontractele încheiate între parti, 
pentru sumele acordate de organele administratiei publice centrale si 
locale, pentru finantarea programelor structurilor sportive de drept privat 
fara scoplucrativ, de utilitate publica; 
c)în conditiile prevazute de normele privindfinantelepublice, pentru 
alocatiilede la bugetul de statsi bugetele locale, acordate de organele 
administratiei publice centralesi locale structurilor sportive de drept 
public, precum si pentru veniturile proprii ale acestora. 
(3)Bugetul anual cuprindela partea de venituri,dupa caz: 
a) venituriproprii; 
b) sume de labugetul de stat sau bugetele locale acordate de 
organele administratieipublice centrale sau locale pentru finantarea 
programelor sportive realizate destructuri sportive dedrept privat, fara 
scop lucrativ, deutilitate publica; 
c)alocatii de labugetulde statsi de la bugetelelocale, repartizate 
structurilor sportive de dreptpublic deorganele administratiei publice 
centrale si locale; 
d) alte surse. 
(4)Bugetul anual al structurilor sportive se aprobadupa cum urmeaza: 
a) deadunarilegenerale,pentru structurile sportive de dreptprivat; 
b) de organele administratiei publice centrale sau locale în subordinea 
carora se afla, pentru structurile sportive de drept public. 
(5)Structurile sportive fara scop lucrativ sunt scutite de impozite si 
taxe locale. 


(6)Soldurileanuale rezultate din executia bugetului structurilor 
sportive dedrept public se reporteaza în anul urmator. 

Art. 68 -*** Abrogat de L. Nr. 414/2002 

Art. 69 -(1)Structurile sportive fara scop patrimonial si Comitetul 
OlimpicRomân,în conditiile prezentei legi,potbeneficia de sume dela 
bugetul de statsi de la bugetele locale pentru finantarea de programe 
sportive. Aceste sume se asigura pebaza de contracte încheiate între 
structurile sportive respective si organele administratiei publice centrale 
sau locale,dupa caz. 
(2)Contractul va cuprindeprevederi cu privire la: obiectul si volumul 
activitatilor specifice, parametrii sportivi de realizat, suma stabilitapentru 
finantarea programelor,defalcata pe obiective, activitatisinaturi de 
cheltuieli, obligatiilesi responsabilitatilepartilor. Regimulde gestionare a 
sumelor astfel primite si controlul financiar se fac în conditiile legii. 
(3)Prevederile contractului auputere deplinapentru cele douaparti, 
constituindu-se în norme cu caracter tehnic, financiar si administrativ. 
(4)Structurile sportive de dreptpublic potbeneficia si de alte surse de 
venituri, astfel: 
a) cotizatiile si contributiile banesti sau în naturaale simpatizantilor; 
b) donatiile si sumele sau bunurile primite prin sponsorizari; 
c) veniturile obtinute din reclamasi publicitate; 
d) veniturile pentru care se datoreaza impozite pespectacole; 
e) veniturile obtinute din valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul 
acestora; 
f)indemnizatiile obtinute din participarea lacompetitiilesi 
demonstratiile sportive; 
g) indemnizatiileobtinute din transferurile sportivilor. 
(5)Veniturile obtinute din activitatile structurilor sportive de drept 
public se gestioneaza si se utilizeaza la nivelul structurilor sportive 
respective, pentru realizarea scopului si obiectuluide activitate, fara 
varsaminte la bugetul de statsi fara afectarea alocatiilor dela bugetul de 
stat. 

Art. 70 -(1)Ministerul Tineretului si Sportului îsi asigura sursele pentru 
finantarea activitatilor sportive din: 
a) alocatii de la buget, stabilite deadministratiapublica centrala si 
locala; 
b) venituriprovenite din încasarileRegiei Autonome "Loteria 
Nationala", stabilite potrivitlegii; 
c)1%din taxele si accizele aplicate la nivel national pentru tigarete, 
tigarisibauturialcoolice;*) 
*)Lit. cafostabrogatade O.G. Nr. 83/2004, fiind repusa în vigoare 
prin L. Nr. 494/2004, legea de aprobare a ordonantei(pct. 39). 
d) donatiisi sponsorizari; 
e) alte venituri, în conditiile legii; 
f) sumele ramase din exercitiul financiar precedent; 
g) *** Abrogataprin O.U.G. Nr. 77/2009. 
(2)Directiile pentru tineretsi sportjudetene, respectiv amunicipiului 
Bucuresti, îsi asigura sursele pentru finantarea activitatilor sportive de 
interes localdin: 
a) alocatia bugetara anuala stabilita de administratia publica centrala 
si locala; 
b) 30% din impozitele pespectacolele sportive desfasurate pe 
teritoriul judetului respectiv; 
c)15%din valoarea depiata abazelor sportive dezafectate sau 
carorali s-a schimbat destinatia, aflate în proprietatea structurilor 
sportive dedrept privatde peteritoriul judetului respectiv; 
c1) veniturile obtinute din activitati economice realizate în legatura cu 
scopul si cu obiectul de activitate ale unitatilor de administrare abazelor 
sportive; 
d) donatiisi sponsorizari; 
e) alte venituri, în conditiile legii; 
f) sumele ramase din exercitiul financiar precedent; 
g) venituriobtinute din valorificarea bunuriloraflate în patrimoniul 
acestora. 

Art. 71 -(1)Sursele definantare afederatiilor sportive nationale provin 
din: 
a) sume destinate finantarii programelor sportive propriisiînscrise în 
contracteleîncheiate cu organele administratiei publice centrale sau 
locale, dupa caz; 
b) venituriobtinute din activitati economice realizate în legatura cu 
scopul si obiectulde activitate ale acestora; 
c) cotizatii, taxe, contributii, penalitati, potrivit prevederilor statutelor si 
regulamentelor proprii; 
d) donatiisi sponsorizari; 
e) *** Abrogataprin O.U.G. Nr. 77/2009; 
f)10%dinindemnizatiile de transferuri interne siinternationale ale 
sportivilor, care se constituieîn sursa de finantare aactivitatii sportive 
pentru copii sijuniori, inclusiv a celordin cluburile scolare; 
g) alte venituri, în conditiile legii; 
h) sume ramase din exercitiul financiar precedent; 
i) venituri obtinute dinvalorificarea bunurilor aflate în patrimoniul 
acestora. 
(2)Sursele de finantare a cluburilor sportive provin din: 


a) subventii dela bugetul de statsibugetelelocale acordate cluburilor 
sportive dedrept public de catre organele administratiei publice centrale 
si/sau localeîn subordinea carora se afla,precum side organele 
administratiei publice locale din unitatea administrativ-teritoriala 
respectiva; 
b) sume destinate finantarii programelor sportive alecluburilor sportive 
de dreptprivatsi înscrise în contractele încheiate cu directiile pentru 
tineretsi sportjudetene, respectiv amunicipiului Bucuresti, sau cu 
organele administratieipublice locale,dupa caz; 
c) venituri obtinute dinactivitati economice realizate în legaturadirecta 
cu scopulsiobiectul de activitate ale acestora; 
d) cotizatii, contributii si penalitati aplicate membrilor sai, sportivilor, 
antrenorilor si celorlalti tehnicieni, potrivit statutelorsi regulamentelor 
proprii; 
e) sume obtinute din transferurile sportivilor; 
f)donatii si sponsorizari; 
g) alte venituri, în conditiile legii; 
h) sume ramase din exercitiul financiar precedent; 
i) venituri obtinute dinvalorificarea bunurilor aflate în patrimoniul 
acestora; 
j) venituri obtinute dinparticiparea lacompetitiilesidemonstratiile 
sportive. 
(3)Sursele de finantare a asociatiilor sportive fara personalitate 
juridica se asigura prin: 
a) aportul membrilor; 
b) repartizarea unorsume pentru activitatea sportiva din bugetul de 
venituri si cheltuieli al institutiilor sau unitatilor în cadrul carora s-au 
constituit; 
c)alte surse. 

Art. 72 -Surselede finantare a asociatiilor judetene si ale municipiului 
Bucuresti, pe ramuri de sport, se asigura din: 
a) sume destinate finantarii programelor sportive propriisiînscrise în 
contracteleîncheiate cu directiile pentru tineretsi sportjudetene, 
respectiv a municipiului Bucuresti, sau cu organe ale administratiei 
publice locale, dupa caz; 
b) cotizatii, taxe, contributii,penalitati, potrivit statutelor si 
regulamentelor proprii; 
c) veniturile obtinute din activitatile economice realizate în legatura cu 
scopul si obiectulde activitate ale acestora; 
d) donatiisi sponsorizari; 
e) alte venituri, în conditiile legii; 
f) sume ramase din exercitiul financiar precedent. 

Art. 73 -(1)Cluburile sportive profesioniste organizate ca societati 
comerciale sportive pe actiunirealizeaza venituriproprii din activitatile 
prevazute la art. 31alin. (1). 
(2)Gestionarea patrimoniului propriu si exercitiul financiar al cluburilor 
sportive profesioniste se conduc potrivit reglementarilor aplicabilepentru 
societatile comerciale. 

Art. 74 -Surselede finantare a ligilor profesioniste, pe ramuride sport, 
provin din: 
a) cotizatii, taxe, contributii,penalitati, potrivit statutelor si 
regulamentelor proprii; 
b) veniturile obtinute din activitatile realizate în legaturadirecta cu 
statutul siobiectul de activitate aleacestora; 
c)donatii si sponsorizari; 
d) *** Abrogataprin O.U.G. Nr. 77/2009; 
e) 5% dinîncasarile rezultate dinvânzarea biletelordeintrare la 
competitiile sportive oficiale organizate de liga; 
f)2%din încasarile rezultate dincontractele încheiate de cluburile 
sportive profesioniste pentru reclama, publicitate sidrepturi TV; 
g) alte venituri, în conditiile legii; 
h) sume ramase din exercitiul financiar precedent. 

Art. 75 -Surselede finantare aComitetului Olimpic Român se 
constituie din: 
a) sume de labugetul de stat; 
b) timbrul olimpic, reprezentând 10%din valoarea tuturor biletelorde 
acces la manifestarile sportive; 
c) venituri provenite din încasarile Regiei Autonome "Loteria 
Nationala", stabilite potrivitlegii; 
d) donatiisi legate; 
e) sponsorizari; 
f) venituri realizate dinacordarea dreptuluide folosinta a emblemei 
Comitetului OlimpicRomânsi aaltor drepturi deproprietate intelectuala 
olimpice; 
g) contributii din partea Comitetului InternationalOlimpic si a 
SolidaritatiiOlimpice; 
h) venituridin organizarea si exploatarea pronosticurilor si pariurilor 
sportive, în conditiile legii; 
i) alte venituri, conform legislatieiîn vigoare; 
j) sume ramase din exercitiul financiarprecedent; 
k) o patrime din sumele realizate potrivit art. 70alin. (1)lit. c). 

Art. 76 -*** Abrogat de L. Nr. 241/2007 

Art. 77 -*** Abrogat de O.G. Nr. 7/2001 
Baza materialapentru activitatea sportiva 

Art. 78 -(1)În sensul prezentei legi baza materiala sportiva cuprinde 
totalitatea terenurilor si spatiilor, precum si amenajarile,instalatiile si 
constructiile care sunt destinate organizarii si desfasurarii activitatiide 
educatie fizica si sport. 
(2)Bunurile mentionate la alin. (1)apartin, dupa caz, proprietatii 
publice sau private. 
(3)Bazele sportive din domeniul public si privat al statului si unitatilor 
administrativ-teritoriale, respectiv din sectorul privat, omologate, se 
înscriu obligatoriu în Registrulbazelor sportive, conform unei metodologii 
aprobate prinordin al presedintelui Agentiei Nationale pentru Sport. 

Art. 781 -Autoritatile administratiei publice si societatile comerciale 
care au dobândit sau detin baze si/sau instalatii sportive suntobligate sa 
pastreze destinatia acestora si sale mentinaîn stare defunctionare. 

Art. 79 -(1)Schimbareadestinatiei sau desfiintarea unorbaze 
sportive apartinânddomeniuluipublicori privat al statului sau al unitatilor 
administrativ-teritoriale se va putea face numai prinhotarâre a 
Guvernului si cu construireaprealabila a altor baze sportive similare 
celor desfiintate. 
(11)Prin exceptie de la alin. (1), desfiintarea unor baze sportive 
apartinând domeniului public ori privatal statului sau al unitatilor 
administrativ-teritoriale se poate face numaiprin hotarâre a Guvernului, 
cu conditia ca autoritatile administratieipublice saaprobeîn prealabil,în 
conditiilelegii, documentatiile tehnico-economice aferente unor obiective 
de investitii destinate educatiei fizice si sportului, care vor fi construite pe 
acelasi amplasament. 
(2)Dispozitiile alin. (1) se aplica si societatilor comerciale care detin 
active patrimonialedestinate activitatii sportive ce au apartinut statului. 

Art. 80 -(1)Baza materiala pentru activitatea sportiva,aflata în 
patrimoniul statuluisi în folosinta fostului Consiliu National pentru 
EducatieFizica siSport la data de22 decembrie1989, se reintegreaza 
în patrimoniul succesorului în drepturi,MinisterulTineretului si Sportului. 
(2)Predarea-preluarea se face pe baza de protocol.Justa 
despagubire se acorda, dupa caz, deGuvern. În acelasi timp se 
reintegreazafaraplata si imobilele care, conform art. 20 alin. (2) din 
Legea nr. 15/1990, cu modificarilesi completarile ulterioare, au trecutîn 
patrimoniul unor societati comerciale,indiferentde statutul capitalului 
social al acestora. Reintegrarea se face pe bazadeprotocol. 
(3)*)Închirierea bunurilor, inclusiv aterenurilor disponibile temporar, 
aflate în patrimoniul Ministerului Tineretului si Sportului, se face pebaza 
de contractîncheiat în conditiile legii, cu revizuirea anuala a acestuia, 
numai în conformitate cu metodologia stabilitaprin ordin al ministrului 
tineretuluisi sportului. 
(4)*)Închirierea bunurilor, inclusiv aterenurilor, în conditiile alin. (3) se 
face cu prioritate pentru activitati sportive. 

*)Prin respingerea O.U.G. nr. 77/2010 prin L. nr. 145/2013,începând 
cu data de11 mai 2013 textul alin. (3)si (4) este cel anterior modificarii 
aduse prin O.U.G. nr.77/2010. 

(5)Detinatorii debunuri prevazute la alin. (1)si(2), care urmeaza sa 
fie reintegrate în patrimoniul Agentiei Nationale pentru Sport, sunt 
obligati sa puna ladispozitie împuternicitilor acesteia toate documentele 
care atesta proprietatea, evidentele contabile, precum si documentele 
necesare, în vederea înregistrarii.Agentia Nationala pentru Sport, prin 
împuternicitii sai, va actiona în justitie persoanele juridice sau fizice care 
refuza semnarea protocoalelor si predarea documentelor de proprietate. 
Aceste actiuni sunt scutite de taxa de timbru. 
(6)Intabulareadreptului deproprietate asupra bunurilor imobile 
apartinând bazei materiale sportive se face cu scutirea de plata taxelor 
prevazute delege. De asemenea, sunt scutite de taxa de timbrusi 
cererile dechemare în judecata privind actiuni în prestatie tabulara, 
radiere,anulare sau modificare aînscrierilor din cartea funciara înaintate 
de institutiile sau persoanele prevazute la alin.(5). 
(7)Actiunile în justitieformulate deMinisterul Tineretului si Sportului si 
de directiile pentru tineretsi sport judetene, respectiv amunicipiului 
Bucuresti, pentru aplicarea prevederilor alin. (1)si (2) sunt scutite de 
taxa de timbru. 
(8)În conditiile alin. (7) sialte organe ale administratiei publice 
centrale si locale potface reintegrareabazei materiale proprii pentru 
activitate sportiva. 
(9)MinisterulTineretului si Sportuluiadministreaza baza materiala 
proprie prin complexurile sportive nationale si cluburile sportive din 
subordinea sa, precum si prin unitatile de administrare abazelor sportive 
din subordinea directiilor pentru tineret si sport judetene, respectiv a 
municipiuluiBucuresti,în conditiile legii. 
(10)Complexurile sportive nationale sunt persoane juridice, înfiintate 
prin hotarâre aGuvernului ca institutii publice în subordinea Ministerului 
Tineretului si Sportului.Obiectul de activitate al acestora îl constituie 
administrarea bazei materiale destinate cu prioritate pregatirii loturilor 
nationalesi olimpice, precum si organizarii competitiilor sportive de nivel 
nationalsi international.Complexurile sportive nationale se organizeaza 
si functioneaza pebaza regulamentului aprobat prin ordin al ministrului 
tineretuluisi sportului. 


(11)Unitatile de administrare a bazelor sportive dinsubordinea 
directiilor pentru tineretsi sportjudetene, respectiv amunicipiului 
Bucuresti, functioneaza ca unitati farapersonalitate juridica, având ca 
obiect de activitate administrarea siîntretinerea bazelor sportive de 
interes national,precum si prestarea de servicii pentru activitatea 
sportivasi de tineret. 
(12)Sursele de finantare acomplexurilor sportive nationale provin din: 
a) subventii dela bugetul de stat; 
b) venituriobtinute din activitati economice realizate în legatura cu 
scopul si cu obiectul de activitate ale acestora; 
c)donatii si sponsorizari; 
d) alte venituri, în conditiile legii; 
e) sume ramase din venituri extrabugetare din exercitiul financiar 
precedent; 
f) venituri obtinute din valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul 
acestora. 
(13)Veniturileobtinute din activitatea complexurilor sportive nationale 
si aunitatilor judetene deadministrare a bazelor sportive se gestioneaza 
si se utilizeazaintegral la nivelulunitatilor respective, pentru realizarea 
scopului si obiectului de activitate, fara varsaminte la bugetul de statsi 
fara afectarea alocatiilordela bugetul de stat. 
(14)Comitetul Olimpic Românsi federatiile sportive nationale, ca 
persoane juridice de drept privat, deutilitate publica, potprimi în folosinta 
gratuita,pe termen limitat, bunuriimobile din patrimoniul statului si al 
unitatiloradministrativ-teritoriale. 
(15)Patrimoniul din domeniul public al statului, aflat, la data intrarii în 
vigoare aprezenteilegi, în administrarea Agentiei Nationale pentru 
Sport, poate fi transferatîn domeniul public al comunelor,oraselor, 
municipiilor sau judetelor, dupa caz, în conditiile legii. 

Art. 81 -(1)Autoritatile administratiei publice locale auobligatia sa 
includaîn planurilede urbanism si amenajare rurala suprafete de teren 
pentru construirea de baze sportive destinate educatiei fizice si sportului 
comunitar. 
(2)Autoritatileadministratieipublice locale potcontribui la întretinerea, 
modernizarea si dezvoltarea bazei materiale pentru activitatea sportiva, 
în conditiile legii. 

Art. 82 -Ministerul TineretuluisiSportului, Comitetul Olimpic Român, 
federatiile sportive nationalesi cluburile sportive care detin bazele 
sportive nautice au dreptul defolosintagratuita si prioritara a luciului de 
apa pentru activitatea depregatire si competitionala. 

Art. 83 -Regimulde gestionare si administrare a bunurilor mobile si 
imobile, achizitionate ca urmare aderularii unorprograme sportive, se 
reglementeazape baza contractului încheiatîntre parti. 

Art. 83.1 -Detinatorii cu orice titlu ai bazei materiale sportive pot 
efectua cheltuieli privind contracte de asigurare a acesteia. 

Art. 83.2 -Detinatorii cu orice titlu ai bazei materiale sportive 
evidentiate în patrimoniul Agentiei Nationale pentru Sport au obligatia 
obtineriianuale aautorizatiilor de functionare, conform prevederilor 
legale,si sunt scutiti de plata tuturor taxelor necesare obtinerii acestor 
autorizatii. 

Prevenirea violentei în sportsi lupta împotriva dopajului 

Art. 84 -(1)Activitatea sportiva în România se organizeaza pornindu-
se de laprincipiul asigurarii unui climat civilizat, de fair-play si sportivitate 
în toate locurile în care se desfasoara astfelde actiuni. 
(2)Modalitatile concrete de actiune în acestdomeniu, pe plan national 
si local, se stabilesc avându-se în vedere prevederile Conventiei 
europeneprivind violenta siiesirile necontrolate ale spectatorilor cu 
ocazia manifestarilor sportive, în special la meciurile de fotbal. 

Art. 85 -(1)Se înfiinteaza Comisia Nationalade Actiune împotriva 
Violentei în Sport, ca organism de reglementare, control si 
supraveghere,format din reprezentanti ai administratieipublice centrale, 
reprezentanti ai federatiilor sportive nationale,reprezentanti ai ligilor 
profesioniste si reprezentantiai directiilor pentru tineretsi sport judetene, 
respectiv a municipiului Bucuresti. 
(2)Comisia Nationala deActiune împotriva Violentei în Sport are,în 
principal, urmatoarele atributii: 
a) stabileste normele obligatorii privind organizarea spectacolelor si 
manifestarilor sportive side prevenire a violentei cu ocaziadesfasurarii 
acestora; 
b) supravegheaza si controleaza modul în care normele obligatorii 
sunt respectate si aplicate de organizatorii de spectacole sportive side 
administratorii de baze sportive în cadrul carora se desfasoara aceste 
spectacole; 
c) stabileste si aplica sanctiuni, altele decât cele cuprinse în statutele 
si în regulamentele structurilor sportive; 
d) ia masuri pentru prevenirea violentei fizice exercitate în timpul 
pregatirii sportivilor. 
(3)Organizarea si functionarea Comisiei Nationale deActiune 
Împotriva Violenteiîn Sport se stabilesc prin regulament aprobatprin 
hotarâre aGuvernului, la propunerea MinisteruluiTineretului si Sportului. 

Art. 86 -(1)Structurile sportive de orice nivel, sportivii si tehnicienii îsi 
vor desfasura activitatea pornind de la excluderea utilizarii mijloacelor si 
metodelor care sporesc în mod artificial performantele sportive si 
prejudiciaza sanatatea sportivilor si etica sportiva. 
(2)Pentru punerea în aplicare apoliticiisi actiunilor cuprinse în 
Programul national antidoping se înfiinteazaAgentia Nationala 
Antidoping, institutie publica cu personalitate juridica,în subordinea 
Guvernului, coordonata de primul-ministru,prin Cancelaria PrimuluiMinistru,
finantatadin venituri propriisi subventii acordate de labugetul 
de stat. 
(3)Agentia Nationala Antidoping elaboreazasi pune în aplicare 
Programul national antidoping, conform prevederilor Conventiei 
antidoping a Consiliului Europei, Agentiei Mondiale Antidoping si Codului 
mondial antidoping.Programul nationalantidoping se aproba prinordin 
al presedintelui AgentieiNationale pentru Sport. 
(4)Organizarea, functionarea si atributiileAgentieiNationale 
Antidoping se stabilesc prinhotarâre a Guvernului. 
(5)Normele tehnice privind organizarea si desfasurarea controlului 
doping si sanctiunile care se aplica pe linie de sportpersoanelor 
dovedite ca suntimplicate în cazuri de dopaj suntîn conformitate cu 
reglementarile federatiilor sportive internationale, ale Comitetului 
International Olimpic si ale Agentiei Mondiale Antidoping. 

Sanctiuni 

Art. 87 -Încalcarea dispozitiilor prezenteilegi atrage raspunderea 
disciplinara, materiala, civila, contraventionala sau penala, dupa caz. 

Art. 88 -Constituie contraventie urmatoarele fapte, daca nu sunt 
savârsite în astfelde conditii încât, potrivitlegii penale, sa fie considerate 
infractiuni: 
a) încalcarea dispozitiilorart. 13 alin. (3), prinadmiterea de catre 
organizatori aparticipariila competitiile sportive oficiale înscrise în 
calendarele federatiilor sportive nationale peramuride sport; 
b) participarea la activitatile sportive organizate a sportivilor care nu 
prezinta avizul medical, conform prevederilor art. 55; 
c)prezentarea unor declaratii sau documente inexacte în baza carora 
s-a operatînscrierea la competitii potrivitprevederilor lit. a) este 
sanctionabila cu amenda, daca, potrivitlegii, fapta nu constituie 
infractiune; 
d) îngradirea de catre detinatorii debaze sportive a accesului celor 
îndreptatiti sa le utilizeze; 
e) organizarea manifestarilor sportive fara aasigura conditiile 
prevazute prin regulamentul federatiei sportive nationale respective; 


f)administrarea necorespunzatoare a bazelor si a instalatiilor sportive 
de catre detinatorii acestora sau de catre cei carora li s-a recunoscut un 
dreptde folosinta asupra lor, sanctionabila cu amenda, potrivit legii, daca 
fapta nuconstituie infractiune; 
g) refuzul de ase supune controlului instituit prin prezenta lege sau de 
a prezenta avizele si autorizatiile de functionare; 
h) neaducerea laîndeplinire, la termenele stabilite, a masurilor 
dispuse anterior,precum si a solicitarilor legale ale Ministerului 
Tineretului si Sportului; 
i) neachitarea contravalorii timbrului olimpic catre Comitetul Olimpic 
Român; 
j) neînregistrarea bazelor sportive în Registrul bazelor sportive; 
k) nerespectarea prevederilor art. 70 alin. (1)lit. g); 
l) nerespectarea prevederilor art. 55 alin. (4). 

Art. 88.1 -În situatii deosebite deîncalcare a actelor constitutive, a 
statutelor, aactelor normative, Agentia Nationala pentru Sportpoate 
dispune convocarea adunarii generale extraordinare pentru structurile de 
utilitate publica. 

Art. 89 -(1)Contraventiile prevazute la art. 88, savârsite de 
persoanele fizice sipersoanele juridice, se sanctioneazadupa cum 
urmeaza: 

a) cu amenda dela 6.000.000 lei la 30.000.000 lei, pentru persoane 
juridice, si cu amenda dela 3.000.000lei la15.000.000 lei, pentru 
persoane fizice,faptele prevazute la art. 88lit. a) -c); 
b) cu amenda dela 1.500 lei la4.500 lei, pentru persoane juridice, si 
cu amenda de la 900 lei la 3.000lei, pentru persoane fizice,faptele 
prevazute la art. 88lit. d) -f),i), j) si l); 
c) cu amendade la 6.000.000leila 15.000.000lei,pentru persoane 
juridice, si cu amenda dela 3.000.000lei la9.000.000 lei, pentru 
persoane fizice,faptele prevazute la art. 88lit. g) si h); 
d) cu amenda dela 200.000.000 leila 500.000.000 lei, pentru 
persoanele juridice,faptele prevazute la art. 88lit. k). 
(2)Cuantumul amenzilor se actualizeaza prin hotarâre a Guvernului. 
Art. 90 -În cazul savârsirii repetate acontraventiilor prevazute laart. 
88, pe lânga amenda se vor aplica si sanctiunile specifice autoritatii 
disciplinare în sport, stabilite potrivit prevederilor art. 47. 

Art. 91 -(1)Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor 
prevazute la art. 89 se fac de: 
a) personalul autorizat din cadrulAgentieiNationale pentru Sport; 
b) directoriidirectiilor pentru tineretsi sportjudetene sau/si a 
municipiuluiBucuresti,pentru structurile sportive din raza administrativteritorialaaferenta; 
c)alte persoane împuternicite prin ordin al ministrului tineretuluisi 
sportului. 
(2)Persoanele autorizate prevazute la alin.(1) constata încalcarile 
legii si aplica sanctiuni în raport cu gravitatea lor, pe bazade proces-
verbal.Amenzile se constituie în alte venituri labugetul Agentiei 
Nationale pentru Sport, respectiv aldirectiilor de sportjudetene si a 
municipiuluiBucuresti. 

Art. 92 -(1)Contraventiilor prevazute în prezenta lege le sunt 
aplicabile prevederile OrdonanteiGuvernului nr. 2/2001 privindregimul 
juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea 
nr. 180/2002, cu modificarile ulterioare. 
(2)Nerespectarea dispozitiilor art. 781 si 79de catre autoritatile 
administratiei publice si societatile comerciale care au dobândit sau detin 
baze si/sau instalatii sportive, prin schimbareadestinatiilor acestora, se 
sanctioneazaprin reîntoarcerea de drept abazelorsi/sau instalatiilor 
sportive în domeniul public sau privat al statului sau alunitatilor 
administrativ-teritoriale. 

Art. 93 -Nerespectarea dispozitiilor art. 34alin. (6)ale art. 36alin.(2) 
si ale art. 42 alin.(7)determina nulitatea actului deînfiintare a structurii 
sportive în culpa. 

Dispozitii tranzitorii si finale 

Art. 94*) -În termen de 180 de zile de la data intrariiîn vigoare a 
prezentei legi structurile sportive existente se vor reorganiza potrivit 
prevederilor acesteia. 
*)Termenul prevazutla art. 94se proroga ladata de 31decembrie 
2001.(O.U.G. Nr. 240/2000) 

Art. 95 -Dispozitiile prezentei legi se completeaza cu 
prevederile Ordonantei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociatiisi 
fundatii, cu modificarile si completarile ulterioare, ale Legii nr. 
31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarilesi 
completarile ulterioare,precum si ale Decretului nr. 31/1954 privind 
persoanele fizice sipersoanele juridice. 

Art. 96 -În termen de 90 de zile de la data publicarii prezentei legi în 
Monitorul Oficial alRomâniei Ministerul Tineretului si Sportului 
elaboreaza sipropune spreaprobareGuvernului regulamentul de punere 
în aplicare a dispozitiilorprezentei legi. 

Art. 97 -(1)Prezenta lege intra în vigoare la 90de zile de la data 
publicarii în Monitorul Oficial al României,Partea I. 
(2)La data intrarii în vigoare a prezentei legi orice dispozitie contrara 
se abroga. 
Aceasta lege a fostadoptata de Camera Deputatilor în sedinta din27 
martie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2)din Constitutia 
României. 

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR 
ION DIACONESCU 

Aceasta lege a fostadoptata de Senatîn sedinta din 27 martie 2000, 
cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia României. 

p. PRESEDINTELE SENATULUI, 
ULM NICOLAESPINEANU 
Anexa 

DEFINITII 

În sensul prezentei legi, urmatoriitermeni se definesc astfel: 

a) baza sportiva -amenajare specifica ce cuprinde constructii si 
instalatiidestinate activitatii de educatie fizica si sport; 
b) Registrul sportiv -document care evidentiaza situatia înregistrarii 
structurilor sportului în ordine cronologica si care are doua componente: 
subregistrul structurilor sportive farapersonalitate juridica si subregistrul 
structurilor sportive cu personalitate juridica; 
c)Certificatde identitate sportiva -actoficial prin care se atesta 
calitatea destructura sportiva; 
d) licenta de sportiv profesionist -document care atesta existenta unui 
raportjuridicdeterminatîntre un sportiv si un club sportivprofesionistsi 
care este eliberatde o federatie sportiva nationala; 
e) oficiali sportivi -persoanele a caror activitate conduce la 
organizarea si administrarea activitatii sportive deagrement, recreative si 
competitionale, aflate în relatie cu structura sportivape baza de contract 
de munca, conventie civila deprestari de servicii sau voluntariat.